Etichete: poezind, trăiesc

0 comentarii

Etichete: poezind, trăiesc

0 comentarii

Etichete: iubesc, trăiesc

0 comentarii

Când şi dacă îmi vor deschide creierul
Şapte cercetători britanici, doi americani şi un olandez
Probabil că vor muri asfixiaţi de valul de gânduri
Ce va răsuna cu ecou din cutia mea craniană.

Ziarişti din lumea întreagă vor investiga atunci cazul
Celor zece curajoşi sacrificaţi în numele ştiinţei
De câteva amintiri, nelinişti, regrete, reziduuri.

Vor veni alţi zece cercetători din alte colţuri ale lumii
Şi vor anihila orice urmă de nelinişte.

Apoi va fi tăcere.

Dar până atunci e zgomot în surdină,
Neliniştile sunt toate la locul lor,
Ordonate alfabetic, deşi toate poartă
Numele tău.

Etichete: cu tendinţe de descompunere, trăiesc

0 comentarii

Mi se-ntâmplă uneori să-mi agăţ inima într-un ciob, să se-mpiedice de-o sârmă sau, chiar mai rău, să fie furată de altcineva. Cineva care nu doar că o zgârie şi o calcă în picioare, dar care mă minte spunându-mi câtă grijă are de ea. Şi eu îl cred de fiecare dată, căci nu-mi arată niciodată în ce stare a ajuns biata inimă. Iar eu nu simt decât un gol în mine, un dor imens să-mi iau inima în braţe, s-o alint şi să o las acolo unde îi este locul. Dar calc pe toate astea şi o las în mâini străine, mai rele decât orice ciob şi orice sârmă.

Când se-ntâmplă astfel de lucruri, iau un creion şi scriu. Nu picură sânge, şi nici dor. În schimb golul se umple, o inimă îşi face loc, şi e bine. E bine până realizez că ea e acolo şi că, de fapt, nu e a mea. Nu-i ce caut eu. Şi ea nu-i a nimănui, e o nălucă şi atât. Şi-atunci o smulg din mine, şi o calc în picioare, şi o sufoc.

Şi-apoi mă întorc la scris. Până la urmă tot trebuie să dau de inima mea adevărată. Trebuie şi golul ăla să se umple cu ceea ce-i al meu. De-ajuns cu pseudo-inimile.

Etichete: cu tendinţe de descompunere, trăiesc

2 comentarii

Mergeam în pas alert către gară. Nu aveam niciun motiv să mă grăbesc, şi cu toate astea asfaltul rezona cu bătăile inimii, pulsul întrecea secunda. Nu mă grăbeam către tren, ci doar către peron. Voiam să văd oameni fericiţi. Şi eu sunt în sinea mea tot un om fericit. Poate tocmai de-asta mă bucură atât de tare zâmbetele altora. Cupluri care nu s-au văzut de zile, poate săptămâni întregi. Mame strângându-şi la piept copiii. Prieteni veniţi de la sute de kilometri, taţi întorşi de la muncă zi de zi, bunici cu nepoţi pe care soarele i-a prins obraznic pe litoral. Fericire.
Mă grăbeam să alerg către ea. Asfaltul încins de pantofii mei şi ameţit de maşinile care circulau neîncetat pe bulevard părea să se topească uşor, încetinindu-mă şi pe mine. M-am oprit câteva secunde pentru a-mi trage sufletul, iar ochii mi-au alunecat în jur. Câteva blocuri cu balcoane doldora de cearşafuri puse la uscat, câţiva copaci ce îşi ţineau companie unul altuia, o vitrină. Un geam care mă despărţea de cineva din spatele ei. Nu mi-am dat seama în primul moment cine era. Nu distingeam decât o umbră vagă şi un tremur uşor. M-am apropiat. Încă nu puteam să-l disting perfect, dar deodată căpătase o formă mai umană. Purta o cămaşă, băgată în pantaloni, şi un zâmbet trist. Probabil că arătam ca cel mai ciudat trecător din ziua respectivă. Pur şi simplu nu mă puteam stăpâni din a-l privi insistent pe străinul din spatele vitrinei. Tristeţea din ochii lui mă înlănţuise şi pe mine, şi aş fi dat orice ca să-i curm suferinţa în vreun fel. L-aş fi luat cu mine la gară, să privim împreună minunea revederii. Dar n-am făcut asta. Doar l-am privit şi am spus, aproape imperceptibil
"Îmi pare rău."
Străinul mi-a răspuns, aproape instantaneu, parcă bătându-şi joc de mine
"Îmi pare rău."

Etichete: cu tendinţe de descompunere, trăiesc

0 comentarii

cam aşa-i eternitatea

Etichete: poezind, trăiesc

0 comentarii

scrie-i bunicii. spune-i că ţi-e dor de prăjiturile ei.

scoate-l pe patrocle afară. du-l într-o dumbravă minunată.

nu te mai uita la filme romantice seara. o să simţi nevoia să te îndopi cu ciocolată.

cumpără mai multă ciocolată. pentru după ce te uiţi la filme.

sună-l şi întreabă-l ce mai face. se va bucura.

nu-ţi lua umbrela mâine. o să plouă.

ia-ţi bocancii în schimb. imită-l pe gene kelly.

scrie o carte. nu o publica niciodată.

du-te şi cumpără ţigări ieftine. aruncă-le. n-ai nevoie de viciul ăsta.

ia cursuri de dans. pentru zilele în care plouă.

adoptă un animăluţ. de pluş.

fă-ţi o rezervă de iubire şi dă-i-o cuiva la momentul potrivit. dă-i-o pe toată fără a ezita.

mergi cu colindul. nu accepta bani, ci doar nuci, portocale şi covrigi.

fă o prăjitură din nucile primite.

mergi cu trenul. până la constanţa şi înapoi.

rămâi în constanţa câteva zile. simte mirosul sărat al mării. spală-ţi simţurile, reîmprospătează-le. vei renaşte.

cumpără-ţi o pălărie. prefă-te că eşti studentă la arte. simte-te liberă în jungla oraşului.

umblă cu un caiet de schiţe după tine. aşa fac studenţii la arte.

nu-l mai suna. n-ai nevoie de viciul ăsta.

ia-ţi bocancii. ieşi în ploaie.



vei renaşte.

Etichete: jucăuş, trăiesc

0 comentarii

era frig pe podul gri
când în jur se auzeau
doar trei voci: cri, cri, cri
şi paşi grei ce le urmau;
erau ai unui spirit, poate
ce se-apropia grăbit
în sublima, neagra noapte.
o secundă ne-am privit...

Şi vă jur c-atunci parcă totul s-a desprins de lume - noaptea, ziua, cerul, luna - şi s-a-mprăştiat oriunde. Luna se ascunse în paporniţa bunicii, noaptea îşi făcu culcuş la izvorul unui râu, cerul se-ntinse leneş peste rouă, iar ziua îmi rămăsese mie, pe umărul drept, să-mi ţină loc de călăuză. Pandora şi-a-nchis cutia, şi-a fugit până-n vene îngrozită de teribilul făcut.

Şi vă jur c-atunci parcă totul avea sens - eram oameni, îngeri, diavoli, toţi într-un careu de iarbă desenat cu rigla după care au fost proiectate Carul Mic şi Carul Mare. Diavolii mâncau bezele, îngerii cântau la pian, oamenii se ascundeau - după cozi împleticite de diavoli împieliţaţi sau după clape lovite de îngeri manieraţi.

Şi vă jur c-atunci vorbeam în versuri scoase ca din cărţi, ca un recital monstruos al celor mai mari poeţi ai lumii. Noi, oamenii, îngerii şi diavolii deopotrivă, sângeram aceleaşi dulci cuvinte.

...dar secunda a trecut
şi muza a plecat şi ea...
cu ea şi visul a dispărut
cu el s-a dus şi viaţa mea.
eram întors pe podul gri
unde-n jur se auzeau
doar trei voci: cri, cri, cri
şi paşii mei greu le urmau.

Etichete: poezind, trăiesc

0 comentarii

Etichete: cu tendinţe de descompunere, trăiesc

0 comentarii

l-am zărit la Obor, eram singură, venele îmi îngheţaseră
apăruse şi dispăruse ca o nălucă - subtil, făcându-mă să mă întreb
"oare n-am visat?"

dar n-am visat
ştiu că n-am visat

lumea asta atât de mică şi pătată n-ar fi putut să-i anticipeze privirea
privirea aceea nu putea fi invenţia nesăbuită a creierului meu
creierul meu nu putea crea o figură atât de
sfântă şi păgână
demonică şi-angelică

şi nici măcar nu era frumos
doar ochii lui ardeau după
o viaţă netrăită
o carte nedeschisă
o privire neîntâlnită

niciodată

Etichete: poezind, trăiesc

0 comentarii

au bătut la poarta cerului
şi nu le-a primit nimeni.
(erau schimonosite, murdare,
şchiopătau urlând a moarte
şi-n spaţiu sfânt plângeau.)

au bătut şi la uşa iadului
dar au fost alungate.
(erau prea naive, pure şi curate,
strigătele le erau cântece
iar plânsul izvor de mântuire.)

aşa mi s-au întors amintirile
pe ăst pământ divin
în care s-au înrădăcinat monştri
ce m-au prins de picioare
şi m-au amăgit.

Etichete: poezind, trăiesc

0 comentarii

Astăzi nu-ţi scriu despre mine, nu-ţi scriu despre tine. Las doar un spaţiu pentru tăcerile noastre, pentru cele pe care le-am învăţat să zboare şi pentru cele pe care le-am înecat în cuvinte care, poate, au fost de prisos.

Etichete: scurtez, trăiesc

0 comentarii

Clădind castele de nisip valurile ţi-au ajuns până la tălpi.
"Ţi-am spus eu să nu faci castele atât de aproape de apă."
"Unde mai e hazul dacă ceva odată clădit rămâne etern în picioare?"

Etichete: scurtez, trăiesc

0 comentarii

Daţi-i nebunului ce-i a nebunului, dar nu-i daţi realitatea. O să se uite puţin la ea, o s-o mototolească şi o s-o arunce la coş.
- E de-ajuns că trăiesc în realitatea voastră, spune omul nebun. Nu-i nevoie să-mi mai cumpăr eu încă una pentru mine.

Etichete: scurtez, trăiesc

0 comentarii

Mă auzi? Eşti acolo? Eşti? Cum, nu eşti? Nu eşti aici? Ai promis că o să fii aici.

Dimineaţă, spălat, cafea, ciorapi de culoarea piciorului, fustă, bluză, ruj, pieptene, fir de păr, întârziere, geantă, telefon, taxi, intersecţie, scaun, kilometraj, barbă, Europa FM, semafor, roşu, verde, stânga, faţă, stânga, dreapta, intersecţie, verde, acceleraţie, ploaie, roşu, verde, maşină neagră, impact, parbriz, cioburi, sânge, căldură, ţipăt, întuneric total.

De ce nu eşti? Unde ai plecat? De ce mi-ai dat drumul la mână? Te-ai răzgândit? Ai tăi sunt paşii care se aud în depărtare? Mă aude cineva?

Cuvinte nespuse, şoptite în gând, păstrate departe de văzul celorlalţi.

Aşteaptă. Vino. Iartă-mă. Hai s-o luăm de la început. Nu-mi place Radiohead, te-am minţit. Săruţi frumos. Nu am nicio soră. N-am fost niciodată la mare dar vreau să merg cu tine. Îţi verific telefonul în fiecare seară, când tu eşti la duş. Cel mai mult îmi plac ochii tăi când plângi, capătă un albastru mai deschis decât cerul într-o zi de vară. În copilărie nu eram un copil fericit. Aş vrea să-ţi scriu scrisori de dragoste, nu e-mailuri. Port poza ta în portofel şi când mă enervezi o scot şi o înmoi puţin în cafea. Te iubesc, şi când spun asta îmi vine să scot un pix din buzunar şi să desenez o inimioară în locul punctului de pe „i”.

De ce nu ţi se mai aud paşii? Deja ai plecat? Măcar ai auzit ce ţi-am spus? M-ai auzit?

Etichete: trăiesc

0 comentarii