Etichete: poezind, trăiesc

0 comentarii

Etichete: poezind, trăiesc

0 comentarii

avem artificii

Etichete: jucăuş, poezind

0 comentarii

Infernul e absurd dacă nu sunt eu în el,

Etichete: iubesc, poezind

0 comentarii

eşti clipa de linişte în zbuciumul lumii
şi zbuciumul lumii în noaptea târzie

eşti ultima înghiţitură pe care o sorb cu nesaţ
şi prima care-mi alungă setea

eşti o nălucă pe care o ţin în palma mea
sau doar un visător cu aripi frânte

eşti pod peste mare şi scară la cer
şi steaua către care mă-ndrept în visare

Etichete: iubesc, poezind

0 comentarii

cam aşa-i eternitatea

Etichete: poezind, trăiesc

0 comentarii

pasul tău, iubitule
l-am învăţat pe de rost.
de pe covor şi până-n prag
faci exact şapte paşi şi jumătate
şi trebuie să recunosc
că cel mai rău mă arde
pasul tău în depărtare
mult după ce ai trântit uşa.
uşa de la bloc.
uşa de la apartament.
uşa atriului drept.

*

să-mi arunc inima peste balcon?
nu s-ar zdrobi. uşoară-i... ca un cocon.
s-o pun în coşul cu hârtii?
ce rost are? n-ar putrezi.
să ţi-o dau ţie într-o zi de joi?
degeaba. mi-ai şi furat-o în secunda doi.

Etichete: iubesc, poezind

0 comentarii

era frig pe podul gri
când în jur se auzeau
doar trei voci: cri, cri, cri
şi paşi grei ce le urmau;
erau ai unui spirit, poate
ce se-apropia grăbit
în sublima, neagra noapte.
o secundă ne-am privit...

Şi vă jur c-atunci parcă totul s-a desprins de lume - noaptea, ziua, cerul, luna - şi s-a-mprăştiat oriunde. Luna se ascunse în paporniţa bunicii, noaptea îşi făcu culcuş la izvorul unui râu, cerul se-ntinse leneş peste rouă, iar ziua îmi rămăsese mie, pe umărul drept, să-mi ţină loc de călăuză. Pandora şi-a-nchis cutia, şi-a fugit până-n vene îngrozită de teribilul făcut.

Şi vă jur c-atunci parcă totul avea sens - eram oameni, îngeri, diavoli, toţi într-un careu de iarbă desenat cu rigla după care au fost proiectate Carul Mic şi Carul Mare. Diavolii mâncau bezele, îngerii cântau la pian, oamenii se ascundeau - după cozi împleticite de diavoli împieliţaţi sau după clape lovite de îngeri manieraţi.

Şi vă jur c-atunci vorbeam în versuri scoase ca din cărţi, ca un recital monstruos al celor mai mari poeţi ai lumii. Noi, oamenii, îngerii şi diavolii deopotrivă, sângeram aceleaşi dulci cuvinte.

...dar secunda a trecut
şi muza a plecat şi ea...
cu ea şi visul a dispărut
cu el s-a dus şi viaţa mea.
eram întors pe podul gri
unde-n jur se auzeau
doar trei voci: cri, cri, cri
şi paşii mei greu le urmau.

Etichete: poezind, trăiesc

0 comentarii

l-am zărit la Obor, eram singură, venele îmi îngheţaseră
apăruse şi dispăruse ca o nălucă - subtil, făcându-mă să mă întreb
"oare n-am visat?"

dar n-am visat
ştiu că n-am visat

lumea asta atât de mică şi pătată n-ar fi putut să-i anticipeze privirea
privirea aceea nu putea fi invenţia nesăbuită a creierului meu
creierul meu nu putea crea o figură atât de
sfântă şi păgână
demonică şi-angelică

şi nici măcar nu era frumos
doar ochii lui ardeau după
o viaţă netrăită
o carte nedeschisă
o privire neîntâlnită

niciodată

Etichete: poezind, trăiesc

0 comentarii

Valsez în ritm de piane surde
Sub trei lustre, stele absurde
Îmi fac zestre noaptea lungă
S-o ţin în palmă ca pe-o slugă

Să-mi iau ginere lumina
Să urle-n noi 'necată vina
C-am trădat cerul cu stele
Pe-un cer vâslind cu norii vele

Etichete: jucăuş, poezind

0 comentarii

gura ta e făcută pentru mici promisiuni în noapte pe care o să le uiţi până dimineaţă (nu mă supăr, ştiu că erai puţin ameţit, ameţit de alcool, tutun şi căldura de sub pătura cu care ne învelim)
gura ta e făcută pentru amăgirile pe care le aştept ca un copil aflat în Ajunul Crăciunului (ştiu că există o şansă ca amăgirea să devină un lucru real; dar ştiu şi că s-ar putea să nu primesc ceea ce aştept)
gura ta e făcută pentru a gusta stropul de miere care curge întotdeauna de pe linguriţă (iubeşti acel ultim strop mai mult decât felia de pâine unsă din belşug)
gura ta e făcută să înghită fluturi, fluturi care ajung mai departe în stomacul tău (cu toate astea nu ai înghiţit niciodată un fluture, ţi-e milă de ei şi poate că e mai bine aşa)
gura ta e făcută să-mi sărute fruntea după ce mă trezesc dintr-un coşmar (uneori mai inventez şi eu monştri doar ca să mă săruţi, n-am mai visat cu adevărat urât de anul trecut)
gura ta e făcută să înţepe cuvinte şi să le trimită în sensul meu ca pe nişte săgeţi (niciodată nu port scutul de protecţie; într-o zi una dintre săgeţi mi-a ajuns aproape de inimă, credeam că o să mor)
gura ta e făcută să înghită lacrimile care-ţi străbat obrajii când crezi că eu nu te văd (dar te văd şi mi se rupe sufletul; obrajii tăi sclipesc atât de frumos după ce plângi)
gura ta e făcută să-mi spună "te iubesc", mie şi numai mie (pentru cât timp?)

Etichete: iubesc, poezind

0 comentarii

lăsaţi-ne să ne iubim
pe câmpuri, sub stele
într-un Cadillac lila
să ne iubim împotriva voastră
şi-a valurilor
şi-a demiurgului sinistru
ce ne-a făurit asemenea soartă

lăsaţi-ne să ne iubim
pe sateliţii lui Jupiter
în Casablanca alb-negru
să ne iubim împotriva voastră
şi-a lacrimilor
şi-a veşnicei tristeţi umane
ce ne-a-mpovărât amar

lăsaţi-ne să ne iubim
pe scara către-albastrul Cer
în veşnicie, efemer
să ne iubim împotriva voastră
şi-a luptelor
şi-a timpului care va trece,
ce va fi deja trecut

Etichete: iubesc, poezind

3 comentarii

au bătut la poarta cerului
şi nu le-a primit nimeni.
(erau schimonosite, murdare,
şchiopătau urlând a moarte
şi-n spaţiu sfânt plângeau.)

au bătut şi la uşa iadului
dar au fost alungate.
(erau prea naive, pure şi curate,
strigătele le erau cântece
iar plânsul izvor de mântuire.)

aşa mi s-au întors amintirile
pe ăst pământ divin
în care s-au înrădăcinat monştri
ce m-au prins de picioare
şi m-au amăgit.

Etichete: poezind, trăiesc

0 comentarii

a trecut cea dintâi clipă
a veşniciei pământeşti
şi tăcerea-mi sapă-n pori
şanţuri pentru viermi flămânzi

a mai trecut o clipă, şi-ncă una
vedeam dar nu vedeam nimic
trăiam dar nu trăiam deloc
visam că mor şi muream

muream?

nu.

trăiam sfârşitul.

Etichete: cu tendinţe de descompunere, poezind

0 comentarii

ce clişeu frumos

doi îndrăgostiţi la o masă
bându-şi cafeaua
fumându-şi prima ţigară
privindu-se

el, trăgând cu patos dintr-un Marlboro negru
ea, ezitând să termine un Kent 4
toţi ceilalţi, străini unei poveşti de-amor

ce s-a-ntâmplat?

el, înecându-se în fumul unui Kent 4
ea, cu buzele tremurânde pe un Marlboro negru
toţi ceilalţi, străini unei poveşti moarte

doi dezîndrăgostiţi la o masă
cu cafeaua rece lângă ei
ţigările încurcate, pe terminate
neprivindu-se

ce clişeu frumos

Etichete: iubesc, poezind

0 comentarii

era frumos ca visul cel dintâi
şi tot ca visul s-a dus şi el

fără zbucium, tăcut, ca o umbră iarna

Etichete: poezind, scurtez

2 comentarii

i-a-nvârtit buclele-n stele
peste cer două perdele
infinit până în zori
când se-nalţă greu cocori

i-a supt otrava tâmplei stângi
şi secând ţipete adânci
zidi manole sub doi aştri
chip de lut cu ochi albaştri

Etichete: poezind, visez

0 comentarii

omul nebun din tablou
mi-a spus că într-o zi o să mă nasc din nou
ca nou

şi mi-a-ntins o mână rea, schiloadă
când i-am luat-o s-a-nvârtit lumea toată
şi urlam să se oprească, să-nceteze să mă ţină
că viaţa mi se duce tot mai repede-n lumină
şi mi-era greu să zbor ţintuită-n piruete
să-nving moartea în tăcere, să mă legăn de trei stele
şi de la capăt să iau viaţa cu şi mai mult avânt
să greşesc, să iert şi la urmă să intru iară în pământ.

nici nu ştiu care din noi era într-adevăr dement
omul din tablou cu zâmbet concupiscent
sau eu, urmându-l ca un orb, ispitit, ardent.

Etichete: însufleţesc, poezind

0 comentarii

s-a spart bolta cerului
şi-au început să cadă stele
şi-au început să se înalţe oameni
şi a fost rândul stelelor să-şi pună dorinţe
pe care oamenii să le-mplinească
şi a fost rândul stelelor să contempleze
la dumnezeiasca minune care este omul
şi a fost rândul oamenilor să ardă-n întuneric
să se stingă
să cadă de pe cer

Etichete: jucăuş, poezind

0 comentarii

m-am privit azi în oglindă
cu ochi critici ca de sculptor
încercând să văd de unde vine
tsunamiul de viaţă şi frumuseţe.
abia spre seară am realizat
că eu nu mă uitam într-o oglindă.
eu mă uitam în sufletul tău
şi mă vedeam tranformată
într-adevăr de ochii unui sculptor.
ţi-am promis că eu nu sunt aşa.
"de unde-atâta viaţă?" te-am întrebat.
"eu nu sunt aşa."
mi-ai zâmbit şi mi-ai promis că nu eşti miop,
nici student la arhitectură,
nici măcar un sfert de pictor.

am fugit.
eu nu sunt aşa.

Etichete: jucăuş, poezind

0 comentarii