Creşteţi-vă singuri aripile, nu aşteptaţi pe altcineva care s-o facă pentru voi. Oamenii sunt prea ocupaţi cu propriile lor creaţii pentru a vă sculpta aripi frumoase. Dacă vreodată îşi vor găsi timp, din mâinile lor vor ieşi perechi de bibelouri sparte, nicidecum ceva sublim. Creşteţi-vă singuri aripile.

Imediat ce veţi termina această treabă, cineva - într-un viitor apropiat sau îndepărtat - va veni şi vi le va tăia. Nu vă speriaţi, nu plângeţi, nu vă apucaţi cu mâinile de cap, nu-l torturaţi pe individ. Oamenii îşi taie reciproc aripile imediat ce s-au asigurat că opera lor e terminată. În majoritatea timpului nu vor avea remuşcări. Ba chiar unii - fiind deja obişnuiţi să rupă creaţiile altora - o vor face neintenţionat. E incredibil cum un om are timp să taie aripi, dar nu să ajute la construirea lor. Creşteţi-vă singuri aripile.

Aveţi grijă de opera voastră. E atât de uşor de distrus. Cum? Cu un arsenal diversificat: o privire, un gest, un cuvânt, un moment, o mişcare anume a capului, un zâmbet ratat, o goliciune aproape invizibilă ochiului. Pe scurt, orice stă la îndemâna individului. Nu puneţi gard în jurul aripilor. Lăsaţi-le să vă fie tăiate. Creşteţi-vă singuri aripile.

Puteţi oricând să creşteţi o nouă pereche. Cu răbdare şi compasiune faţă de voi înşivă. Încercaţi alte modele. Lăsaţi alţi oameni să vină şi să le strice. Nu încercaţi să distrugeţi operele altora. Într-o zi cineva va apărea ca din senin şi va insista să vă lipească toate creaţiile sparte, distruse, incendiate. Nu-l lăsaţi pe acel individ să fugă. Protejaţi-vă reciproc aripile. Sunteţi pe cont propriu doar până la un punct, o intersecţie, o răscruce. Creşteţi-vă singuri aripile.

Etichete: jucăuş, visez

2 comentarii