era frig pe podul gri
când în jur se auzeau
doar trei voci: cri, cri, cri
şi paşi grei ce le urmau;
erau ai unui spirit, poate
ce se-apropia grăbit
în sublima, neagra noapte.
o secundă ne-am privit...

Şi vă jur c-atunci parcă totul s-a desprins de lume - noaptea, ziua, cerul, luna - şi s-a-mprăştiat oriunde. Luna se ascunse în paporniţa bunicii, noaptea îşi făcu culcuş la izvorul unui râu, cerul se-ntinse leneş peste rouă, iar ziua îmi rămăsese mie, pe umărul drept, să-mi ţină loc de călăuză. Pandora şi-a-nchis cutia, şi-a fugit până-n vene îngrozită de teribilul făcut.

Şi vă jur c-atunci parcă totul avea sens - eram oameni, îngeri, diavoli, toţi într-un careu de iarbă desenat cu rigla după care au fost proiectate Carul Mic şi Carul Mare. Diavolii mâncau bezele, îngerii cântau la pian, oamenii se ascundeau - după cozi împleticite de diavoli împieliţaţi sau după clape lovite de îngeri manieraţi.

Şi vă jur c-atunci vorbeam în versuri scoase ca din cărţi, ca un recital monstruos al celor mai mari poeţi ai lumii. Noi, oamenii, îngerii şi diavolii deopotrivă, sângeram aceleaşi dulci cuvinte.

...dar secunda a trecut
şi muza a plecat şi ea...
cu ea şi visul a dispărut
cu el s-a dus şi viaţa mea.
eram întors pe podul gri
unde-n jur se auzeau
doar trei voci: cri, cri, cri
şi paşii mei greu le urmau.

Etichete: poezind, trăiesc

0 comentarii