într-un univers paralel
Mi s-a spus că dacă mă gândesc la vieţile pe care le am în lumi paralele, totul ar fi mult mai uşor. Aş şti că există un loc unde trăiesc pe o insulă, un altul unde sunt complet fericită, sau unul în care nu răcesc niciodată primăvara. Dar mă amărăsc şi mai mult cu fiecare lume paralelă pe care mi-o construiesc în cap, pentru că ştiu că printre sutele de vieţi pe care le conduc, măcar una dintre ele stă în palma ta. Fără griji, fără nicio frică, fără măcar să-i pese de ce va urma.
Şi e în regulă dacă în acea viaţă nu trăiesc pe o insulă sau nu sunt complet fericită sau răcesc primăvara, pentru că eşti şi tu acolo, şi nu eşti un străin, iar privirea ta nu e decât cel mai frumos dar pe care mi l-ai oferit vreodată.
În lumea aceea ştiu că ai nevoie de mine pe cât am eu nevoie de tine, ştiu că zilele trec extrem de repede cu tine şi nopţile extrem de greu fără tine. Altceva nu mă interesează.
De fapt nici măcar însăşi forma noastră umană nu mă interesează. Putem fi amândoi nişte somoni, iepuri sau cimpanzei. Sau tu să fii leu, iar eu căprioară. Sau invers, de ce nu? Vreau să trăiesc într-o lume în care ne dăm o a doua şansă iar, şi iar, şi iar, până iese cum vrem noi.
Te las să fugi de mine, cu speranţa că în universul în care trăim acum te vei întoarce. Din nou, şi din nou, şi din nou. Şi că eu mă voi reîndrăgosti mai tare cu fiecare întoarcere a ta.
Etichete: cu tendinţe de descompunere, iubesc
0 comentarii
