Mă auzi? Eşti acolo? Eşti? Cum, nu eşti? Nu eşti aici? Ai promis că o să fii aici.

Dimineaţă, spălat, cafea, ciorapi de culoarea piciorului, fustă, bluză, ruj, pieptene, fir de păr, întârziere, geantă, telefon, taxi, intersecţie, scaun, kilometraj, barbă, Europa FM, semafor, roşu, verde, stânga, faţă, stânga, dreapta, intersecţie, verde, acceleraţie, ploaie, roşu, verde, maşină neagră, impact, parbriz, cioburi, sânge, căldură, ţipăt, întuneric total.

De ce nu eşti? Unde ai plecat? De ce mi-ai dat drumul la mână? Te-ai răzgândit? Ai tăi sunt paşii care se aud în depărtare? Mă aude cineva?

Cuvinte nespuse, şoptite în gând, păstrate departe de văzul celorlalţi.

Aşteaptă. Vino. Iartă-mă. Hai s-o luăm de la început. Nu-mi place Radiohead, te-am minţit. Săruţi frumos. Nu am nicio soră. N-am fost niciodată la mare dar vreau să merg cu tine. Îţi verific telefonul în fiecare seară, când tu eşti la duş. Cel mai mult îmi plac ochii tăi când plângi, capătă un albastru mai deschis decât cerul într-o zi de vară. În copilărie nu eram un copil fericit. Aş vrea să-ţi scriu scrisori de dragoste, nu e-mailuri. Port poza ta în portofel şi când mă enervezi o scot şi o înmoi puţin în cafea. Te iubesc, şi când spun asta îmi vine să scot un pix din buzunar şi să desenez o inimioară în locul punctului de pe „i”.

De ce nu ţi se mai aud paşii? Deja ai plecat? Măcar ai auzit ce ţi-am spus? M-ai auzit?

Etichete: trăiesc

0 comentarii