au bătut la poarta cerului
şi nu le-a primit nimeni.
(erau schimonosite, murdare,
şchiopătau urlând a moarte
şi-n spaţiu sfânt plângeau.)

au bătut şi la uşa iadului
dar au fost alungate.
(erau prea naive, pure şi curate,
strigătele le erau cântece
iar plânsul izvor de mântuire.)

aşa mi s-au întors amintirile
pe ăst pământ divin
în care s-au înrădăcinat monştri
ce m-au prins de picioare
şi m-au amăgit.

Etichete: poezind, trăiesc

0 comentarii