Se apropia cu paşi repezi. Tocuri cui, păr în vânt, balonzaid desfăcut, pe sub care se zărea timid o rochie de catifea - toate acestea îi dădeau femeii un aer hollywoodian, oarecum clişeic din cauza ochilor lipsiţi de sclipire. Sau poate că se datora rujului roşu care începuse să se întindă puţin sub buza inferioară. Tocurile făceau un zgomot teribil pe asfalt. Micul om din spatele vitrinei rămase surprins când femeia intră chiar în magazinul său.
- Aici se vând suflete?
Omuleţul rânji.
- Din când în când mai şi cumpărăm.
Femeia îl ignoră însă. Ochii îi rămăseseră aţintiţi asupra sufletelor expuse la vedere. Vitrina era destul de mică, dar se observa lejer varietatea din spatele ei - mărimi şi aspecte diferite ce variau preţurile în funcţie de toate buzunarele.
- Vreau să fac unul cadou... Dar nu ştiu ce să aleg. Astea din partea asta arată toate atât de bine. Par identice.
- Do'nşoară, râse omuleţul, şi oamenii par identici dacă le iei elementele de bază: cu toţii avem un nas, doi ochi, o gură. Important e restul. Şi mai ales ce e în interior.
- Ce vreţi să spuneţi? Credeam că sufletele sunt dezosate de orice emoţie înainte de a fi puse la vânzare.
- Dacă sunteţi cu dare de mână, da... Le putem goli de orice s-a lipit de ele. Dar cele cu adevărat interesante sunt cele cu istorie. Acesta, spre exemplu - iar omuleţul arătă cu un deget gros către unul dintre produse - a aparţinut unui scriitor. Priviţi-l. Priviţi cicatricea asta, uitaţi-vă atent - cu puţină concentrare o să observaţi o licărire. Nucleul. Tot ce a simţit acel prăpădit vreodată e îngropat aici. Pe un milimetru pătrat. Impresionant, nu?
- Şi acela?
Femeia arătă spre un suflet plin de cicatrici. Aproape că semăna cu o pieliţă fiartă. Omuleţul îşi frecă palmele.
- Acela a fost al unei prostituate. E... cu adevărat special, ca să zic aşa. Vreţi să vă uitaţi mai atent la el?
- Nu, în niciun caz nu o să ofer cadou sufletul unei prostituate.
- Mă scuzaţi că întreb, dar cui doriţi să faceţi un cadou atât de deosebit?
- Acest detaliu nu vă priveşte. Mă interesează doar să găsesc un suflet pentru un om trist.
Omuleţul îşi miji ochii şi controlă fiecare produs în parte. După câteva momente de tăcere, răstimp în care a cântărit unul după altul aproximativ şase suflete, vânzătorul oftă uşurat.
- Uitaţi-l. Are o mică urmă aici, pe partea dreaptă. Vi-l dezosez?
- Nucleul pe care îl are acum e prea încărcat? Mi-e teamă că nu am destui bani la mine.
- Să zicem că e suportabil pentru un om deznădăjduit. Tind să cred că ce-i înăuntru o să-i priască. Vi-l împachetez?
- Da, vă rog. Într-un ambalaj cât mai frumos cu putinţă. Nu vă sfiiţi să-l legaţi cu o panglică. Una roşie dacă se poate.
Imediat ce femeia achită şi ieşi din magazin ţinând la piept cadoul, omuleţul continuă s-o urmărească cu privirea. Undeva, la o sută de metri depărtare, o femeie în balonzaid şi pantofi cu toc cui îşi deschidea cadoul de Crăciun.

Etichete: însufleţesc, jucăuş

0 comentarii