dimineaţa mă aşteaptă aproape
întotdeauna o cană cu cafea
(puţin cam rece) pe colţul mesei
dinspre fereastră
cafeaua ştie că o-nşel pe faţă
cu un castron de alune sărate
care mă aşteaptă şi el provocativ
în toată spledoarea sa
pe noptiera din dormitor
dar ce m-a tulburat
până în fasciculele oaselor
a fost aşteptarea mormântală
pe care mi-a oferit-o cravata în dungi
pentru că ea nu mă aştepta pe mine
ea aştepta pe cineva care parcă nu mai era
parcă

Etichete: însufleţesc, poezind

0 comentarii