Vorbim despre viaţă şi-n acelaşi timp uităm s-o trăim. Ne lipim pe pereţi poze care să ne inspire, citate din autori cu nume dubioase ale căror cărţi nu le-am citit niciodată. Şi cel mai probabil nici nu o vom face. Frigiderul e plin de post-its de toate felurile, uneori scrise chiar de mama.

"să ai o zi bună, pui"

"smile!"

"nu-ţi uita sandwich-urile, sunt în frigider"

"încă 3 zile până la excursie"

Şi vorbeşti despre viaţă.
Şi scrii despre ea.
Şi ţi-o iroseşti cu nimicuri ca scrisul unor post-its, lipitul unor postere pe care uiţi deseori să le priveşti.

Uiţi să-l suni şi să-l întrebi dacă i-a trecut răceala.
Sau să-i scrii celei mai bune prietene, care locuieşte undeva la 700 de km depărtare.
Să-i cumperi flori bunicii pentru că ţi-a făcut orez cu lapte şi găluşte cu prune.

Uiţi că renaşti cu fiecare lacrimă pe care o laşi să cadă, cu fiecare zâmbet pe care îl dăruieşti, cu fiecare pas pe care îl faci după ce te-ai împiedicat şi ai căzut.

Vorbeşti despre viaţă atât de frumos...

Etichete: cu tendinţe de descompunere

0 comentarii