consolare
Oamenii se abandonează între ei într-un proces simplu, chimic, fizic, matematic, în fiecare zi câte puţin.
Azi un pic
Mâine încă un pic
Şi tot aşa, până prăpastia dintre ei e de la cer
la pământ.
Dar tot oamenii găsesc consolare în abandon într-un proces mult mai complex, de uitare. Uită că au fost lăsaţi singuri
de o parte
şi de alta
a prăpastiei
şi se regăsesc între ei.
"Şi tu ai fost aruncat tot la polul stâng?"
"Mă bucur să ne întâlnim la polul drept."
Ce-i mai tragic, însă, e când prăpastia e atât de neaşteptată încât mulţi oameni pur şi simplu se trezesc într-o
c
ă
d
e
r
e
continuă,
aspiraţi la infinit
de o consolare în pi (necunoscut).
Lăsaţi-i pe oameni să-ţi construiască aripi de înger şi voinţă de zmeu. Abandonaţi-i la timpul potrivit (12:35). Şi nu acoperiţi prăpastia.
Etichete: jucăuş, visez
0 comentarii
