Aţi gâdilat vreodată un gând? Cum cu ce? Cu buricul degetului, cu o pană, am văzut chiar oameni care gâdilau gânduri folosindu-se de propriile gene. Oamenii gâdilă la metrou, în parcuri, în hipermarketuri, înainte de culcare, în somn, dimineaţa, înainte să se apuce de orice altceva. Şi gândurile îi gâdilă la loc, iar de fericire oamenii lasă cuvintele să iasă pe gură.
De la un timp, însă, gândurile au început să capete personalitate, şi implicit nu se mai lasă gâdilate oricum. Există gânduri tărcate, înalte, care se lasă alintate numai de oameni mici şi curioşi. Există şi gânduri infime, atât de mici încât posesorii lor uită practic de ele, pentru că ele nu cer niciodată atenţie.
Gândurile nu strigă niciodată după ajutor. Gândurile se lasă înecate în deziluzii şi frică. Gândurile care nu prind  aripi ard. Cele care prind aripi prea târziu distrug. Iar cele care au, totuşi, norocul să fie auzite, schimbă.

Etichete: jucăuş

0 comentarii