<body>
într-o zi, dar nu ieri
Să trăim un pic în afara spaţiului şi timpului, undeva unde Universul încă înseamnă haos. Măcar azi.
Să ne mutăm un pic mai la stânga venele prin care urcă gândurile la noi pe buze. Măcar azi.
Să ne înfăţişăm în faţa unei oglinzi şi să ne vedem pe noi, tineri. Măcar azi.
Să ridicăm o mână în aer şi să se aşeze pe ea toate regretele. Să le facem scrum. Măcar azi.
Să ne trezim la trei şi un sfert într-o noapte şi să realizăm că ne-am depăşit visul la cursa cu obstacole. Măcar azi.
Să trăim o existenţă inutilă, paralelă, ca s-o apreciem mai mult pe cea actuală. Măcar azi.

Etichete: ,


0 comentarii